ÎNAPOI LA CUPRINS

PESCARUL ŞI STELELE DE MARE

(de don Ezio Del Favero)

La apusul soarelui, un domn se plimba pe o plajă. Puţin câte puţin începu să distingă profilul unei persoane, îndepărtate. Ajuns mai aproape văzu că omul, un pescar al locului, se apleca în continuare pentru a aduna ceva, ce apoi arunca în apă.

Neobosit lansa în mare ceea ce aduna, cu braţele pline. Apropiindu-se mai mult, domnul înţelese că pescarul aduna stele de mare pe care valurile le-au depozitat pe plajă; una câte una le arunca în apă. Puţin încurcat se apropie şi întrebă pe pescar: „Prietene, pot să ştiu ce faci?” Pescarul îi răspunse: „Reaşez aceste stele în ocean. Din cauza retragerii mării s-au împotmolit pe plajă. Dacă nu le arunc în apă, în puţin timp aceste creaturi sărace vor muri?.

„Înţeleg! – replică domnul – Dar stelele împotmolite pe plajă sunt milioane. Nu poţi pretinde de a le salva pe toate! Şi, probabil, acelaşi fenomen se produce pe sute de plaje de-a lungul coastei. Nu-ţi dai seama că munca ta este practic inutilă? Nu vei schimba nimic”.

Pescarul surâse, se închină, luă o altă stea, o aruncă în mare şi zise: „Se va schimba totul, pentru această creatură mică”.

Un gest de iubire autentică nu este niciodată inutil. Mai ales dacă devine preţios pentru cineva, sau cel puţin va face să se nască ulterioare gesturi de iubire.

ÎNAPOI LA CUPRINS